Petre Constantin, cunoscut ca "Dr. Barbi", autorul versurilor "Imnului Golanilor", fost ambasador al României în perioada 1999-2001, doctor în Economie, cercetător la Institutul de Economie Mondială, profesor asociat la ASE, pictor, a murit la vârsta de 76 de ani. Fostul președinte Emil Constantinescu i-a adus un omagiu la ceremonia funerară: "Pentru mine a fost o șansă să-l cunosc în toate aceste ipostaze".
Proprietarii pieței Pucheni, unul dintre cele mai mari angrouri de legume și fructe din țară, au început prima etapă de construcție a unui proiect imobiliar mixt cu 5.000 de apartamente, care vine în continuarea ansamblului rezidențial Confort Urban, cu peste 2.500 de apartamente livrate de aceeași investitori în ultimii opt ani, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.